Agenția de evenimente Spotlights în colaborare cu Consiliul Județean Cluj vor transforma temporar o parte din tribune într-un teatru în aer liber pregătit să organizeze evenimente de toate tipurile în condițiile impuse prin starea de alertă. Începând de vineri, 12 iunie, ora 20:30 la Cluj Arena se organizează seri de cinema, concerte în aer liber, show-uri de stand-up comedy, care vor respecta regulile de distanțare socială, cu o capacitate de 500 de locuri acoperite.
Publicul va purta măști pe toata durata evenimentelor, la intrare, tuturor participanților li se va efectua triajul epidemiologic prin măsurarea temperaturii cu termometre digitale și se va dezinfecta perimetrul înainte și după fiecare eveniment.